Intermat tocmai şi-a închis porţile şi iată-ne analizând câteva dintre cifrele statistice ale evenimentului internaţional din domeniul construcţiilor care s-a desfăşurat laParis. Cu 1.650 de expozanţi, 67% din străinătate, şi cu peste 200.000 de vizitatori – un record pentru o expoziţie B2B – inclusiv 145.082 vizitatori avizaţi identificaţi (cu peste 15.8% mai mulţi decât in 2009), 34.2% din afara ţării, Intermat şi-a dovedit din nou accesul internaţional şi şi-a confirmat poziţia pe pieţele Mediteraneană şi Africană.
În decursul săptămânii trecute, pe perioada desfăşurării Intermat, Parisul a fost gazda unuia dintre cele mai mari târguri din industria construcţiilor. Companii din întreaga lume, ce activează în domeniul echipamentelor, materialelor şi al tehnicii, s-au întâlnit pentru a-şi prezenta produsele în cadrul trienalei expoziţionale.
Intermat, ce s-a desfăşurat între 16 şi 21 Aprilie, este singurul eveniment de acest gen de pe parcursul anului 2012.
Evenimentul este considerat cel de-al doilea târg internaţional de construcţii din lume, şi cel mai mare din Franţa, începând cu anul fondării sale – 1988.
În zilele de 12 şi 13 ianuarie, cu trei luni înaintea deschiderii salonului, Pré-INTERMAT Prestige a reunit profesioniştii din industria materialelor de construcţii, liderii din construcţii şi presa mondială, în jurul obiectivelor acestui sector.
Cu peste 80 de expozanţi, 150 de ziarişti francezi şi internaţionali şi liderii mondiali care au fost prezenţi, această formulă inovatoare a reunit pentru prima oară, în perioada premergătoare deschiderii salonului INTERMAT, totalitatea actorilor din acest sector, în jurul a trei faze importante: întâlnirile „one-to-one” între expozanţi şi presă, conferinţa la vârf „Construction Summit” şi ceremonia de decernare a premiilor pentru inovaţie – Innovation Awards.
INTERMAT 2012 va fi cel mai de amploare eveniment al anului viitor, în domeniul echipamentelor şi utilajelor de construcţii.
INTERMAT, al doilea eveniment ca amploare în domeniul echipamentelor, are loc din trei în trei ani.
In organizarea SE INTERMAT, Cisma, Seimat (o asociaţie de companii internaţionale furnizoare de echipamente pentru lucrări publice, minerit şi cariere, construcţii şi elevare) şi Comexposium (principalul organizator francez de manifestări expoziţionale) INTERMAT 2012 se va desfăşura în anul ce urmează CONEXPO şi va fi beneficiarul unui climat de refacere economică.
INTERMAT 2012, principala expoziţie a Franţei, combinând toate categoriile, va fi un eveniment major în domeniu, prin atragerea unei oferte internaţionale şi a vizitatorilor interesaţi din întreaga lume.
Continuând tradiţia începută în 1988, INTERMAT 2012 va excela prin creativitate şi evenimente excepţionale menite sa promoveze sectorul echipamentelor de şantier şi a companiilor ce activează în industrie.
Aceste evenimente includ “Pre-INTERMAT Prestige” şi “Premiile pentru inovaţie 2012”
Principala expoziţie de echipamente a anului 2012
Un climat economic global favorabil
Pieţe emergente europene
Pre – INTERMAT
În 2012, Pre-INTERMAT devine Pre-INTERMAT Prestige (nou)
Premiile pentru inovaţie 2012
Intermat Orientul Mijlociu
Un website pentru smartphone (nou)
Principala expoziţie a anului 2012
O ofertă globală şi vizitatori din întreaga lume
Evenimente noi şi excepţionale
Un climat economic global favorabil
O revenire la creştere pe piaţa Nord Americana
Optimism în rândul principalilor producători
Sectorul construcţiilor şi al echipamentelor industriale în mod special, a cunoscut o scădere importantă a activităţii în ultimii ani.
Dar în timp ce economiile apusene experimentau un climat economic lent, Asia se bucura de o creştere puternică.
Economia globală este acum în revenire, cu previziuni pozitive pentru 2011 şi cu perspectiva unor condiţii de piaţa dinamice pentru 2012.
Piaţa americană a echipamentelor, intrată în recesiune înaintea sectorului european, a revenit la creştere în 2010, cu o evoluţie de 21% pe unitatea de vânzări, conform estimărilor Manfredi & Associates.
Tendinţa va continua pe parcursul a 2012, cu un procent de creştere de 14%, conform aceleiaşi surse. Cifrele furnizate de către trei dintre companiile de top ale sectorului confirma revenirea la creştere.
Catepillar, liderul global, previzionează o creştere acţionată prin creştere a cererii din ţările în curs de dezvoltare, ameliorarea economiilor nord americane şi europene şi o creştere din domeniul minier şi al carierelor care va depăşi 50 mld $ în 2011. Se prevede de asemenea o creştere a vânzărilor prin dealeri în sectorul de leasing de echipamente.
Volvo Construcţion Equipment informează că piaţa echipamentelor cunoaşte o perioadă de puternică revenire. După cum declara directorul financiar-contabil, Olof Persson, “Am încheiat 2010 în forţă”. Volvo a subliniat şi că revenirea la creştere a fost susţinută în principal prin cererea venită dinspre ţările BRIC ( “The Big Four – Brazilia, Rusia, India şi China) dar şi dinspre Europa şi America de Nord.
Grupul Terex a beneficiat în urma trendului ascendent din 2010: directorul financiar-contabil, Don DeFeo, prevede pentru 2011 o creştere a vânzărilor intre 13% şi 22%.
Pieţe europene în creştere
Creştere în 2012 pentru Europa
In Franţa investiţii majore în utilaje pe parcursul anului 2012
Euroconstruct a declarat 2011 “Anul schimbării” cu o uşoară contracţie, de 0.1%, a pieţei construcţiilor şi cu tendinţe variabile pentru fiecare ţară. Conform acestei organizaţii, ţările din centrul Europei au condus restul continentului în sensul unei cereri mai ridicate. Euroconstruct prevede o revenire a creşterii pentru pieţele europene, pentru 2012.
Conform Euroconstruct, pieţele irlandeză şi spaniola vor rămâne mai lente în 2011. Ţările din nordul Europei, prin contrast, se vor bucura de o creştere puternică. Dintre pieţele mari ale Europei, se aşteaptă ca Franţa să conducă în cursa pentru creştere, depăşind Germania şi Italia. În urma mai multor ani dificili, un număr de federaţii franceze reprezentând întreprinzători din domeniul lucrărilor publice au emis estimări mai conservatoare pentru anul următor. Oricum, în termenii vânzărilor şi al leasingului de echipamente, se estimează o creştere de până la 23% în 2010. Constructorii se aşteaptă la o creştere de 15% în 2011. Alain Rosaz, preşedinte a Seimat, asociaţia franceză a importatorilor de echipamente pentru construcţii, previzionează că investiţiile în echipamente vor începe să crească în 2011 şi se vor consolida în 2012.
Se aşteaptă ca jurnalişti din toată lumea să participe la Pre-Intermat
mai mult de 200 de jurnalişti internaţionali specializaţi, prezenţi la Paris
prezentări de utilaje în avanpremieră
Carrousel du Louvre, o locaţie renumită
« Pre-INTERMAT » se desfăşoară prin tradiţie la începutul anului, cu trei luni înaintea expoziţiei. Acest eveniment permite expozanţilor să-şi prezinte în avanpremieră produsele ce urmează a fi expuse în standurile lor, la INTERMAT, celor aproximativ 200 de jurnalişti internaţionali specializaţi din toată lumea.
Carrousel du Louvre, o locaţie renumită, amplasată în proximitatea celebrului palat şi muzeu Louvre, a fost aleasă pentru a găzdui “Pre-INTERMAT 2012”.
In această ambianţă prestigioasă, pe parcursul vizitei de lucru în capitală, jurnaliştii vor avea ocazia să participe la un eveniment cu adevărat excepţional, “Pre-INTERMAT Prestige”.
La “Pre-INTERMAT” se vor anunţa şi “Premiile pentru inovaţie” ale INTERMAT 2012.
În 2012, “Pre-INTERMAT” devine “Pre-INTERMAT Prestige”: un forum al construcţiilor
Un eveniment de înaltă calitate
Frecventat de o pleiadă completă de personalităţi din domeniul construcţiilor, politicii şi tehnologiei.
INTERMAT 2012 este singura structura profesionista dedicata echipamentelor de construcţii, în măsură să organizeze un eveniment atât de prestigios. Pre-INTERMAT Prestige va aduce împreună, la cel mai înalt nivel, oferta şi cererea din sectorul echipamentelor.
Figuri de marcă din construcţiile internaţionale şi franceze vor participa la evenimentul dela Carrousel du Louvre, împreună cu jucători importanţi din economie şi politica:
- Dl. Guillaume Poitrinal, preşedinte al Uniball-Rodamco Group, lider european în domeniul imobiliarelor comerciale precum şi reprezentanţi eminenţi a trei dintre cele mai mari grupuri de construcţii din lume,
- Dl. Patrick Bernasconi – Preşedinte al Federaţiei Naţionale Franceze a Lucrărilor Publice.
De asemenea, la eveniment va participa un număr de personalităţi importante, politice, economice şi intelectuale, legate de sectorul construcţiilor.
- un comisar european;
- reprezentanţi ai angajatorilor din Franţa şi Germania;
- Dl. Christian de Portzamparc, arhitect recunoscut internaţional şi specialist în urbanism; Christian de Portzamparc a primit în 1994 « Pritzker Architecture Prize», premiul Nobel al arhitecturii. Acest arhitect recunoscut în toată lumea prezidează catedra de “design artistic” la Collège de France, instituţie prestigioasa de învăţământ, unica în lume.
Moderatorul acestor întâlniri va fi:
Dl. Jaques Attali, economist şi intelectual de renume mondial, doctor în ştiinţe economice, profesor şi scriitor. A fost consilier special al Preşedintelui Republicii Franceze intre 1981 şi 1991 şi primul preşedinte al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Pentru prima oara INTERMAT invita jucători importanţi din domeniul construcţiilor să participe la un eveniment de viziune, fără precedent, care explorează inovaţia, pregătirea şi dezvoltarea durabila.
“Premiile pentru inovaţie”: în centrul atenţiei, cercetarea şi dezvoltarea
Premierea inovaţiei
Un juriu internaţional
Îndreptarea atenţiei înspre dezvoltarea durabilă
De obicei producătorii de utilaje de construcţii aşteaptă INTERMAT pentru a prezenta, adesea în premiera mondială, inovaţiile produse de către departamentele lor de cercetare şi dezvoltare.
INTERMAT îşi propune să fie promotorul inventivităţii din sectorul de construcţii.
Scopul « Premiilor pentru inovaţie » este de a recompensa cele mai inovative echipamente şi tehnici, dintre cele supuse atenţiei juriului.
Graţie “Premiului pentru dezvoltare durabilă”, competiţia din 2012 atrage atenţia asupra protecţiei mediului, inclusiv asupra eco-designului, asupra managementului responsabil, a consumului redus de energie şi a poluării, a conservării ecosistemelor şi biodiversităţii.
Se aşteaptă mai mult de 100 de propuneri pentru cea de a cincea ediţie a « Premiilor pentru inovaţie ».
Juriul ediţiei din 2012 a « Premiilor pentru inovaţie », aflat sub preşedinţia FNTP, Federaţia Naţională Franceză a Lucrărilor Publice va reuni reprezentanţi ai companiilor europene de construcţii şi lucrări publice, directori tehnici, companii de leasing şi cercetători.
Următorii au fost abordaţi pentru a face parte din juriu:
- FR – Dl. Michel Lallement, vice preşedinte al « Premiilor pentru inovaţie » 2012, preşedintele sindicatului francez din ramura construcţiilor civile.
- FR – Dl. Pascal Lemoine, Director tehnic şi de cercetare la FNTP
- FR – Dl. Jean-Michel Bordes, director adjunct, departamentul echipamente al Eiffage Construcţion.
- FR – Dl. Michel Ducasse, director pentru resurse tehnice, calitate, mediu şi achiziţii la Eurovia.
- FR – Dl. Jean-Paul Dury, director al Compagnie Fraciliene d’Equipement, o importantă companie franceză de leasing.
- EU – Un reprezentant al ERA (Asociaţia Europeana a Furnizorilor de Servicii de Închiriere)
- ESP – Dl. Ricardo Cortès, Director tehnic al SEOPAN, federatia spaniola a companiilor de construcţii, membră a FIEC (Europa).
- IT – Dl. Roberto Paoluzzi, director pentru studii aplicate al IMAMOTER (Instituto Per La Meccanizzazione Agricola E Movimento Terra).
- IT – Dl. Claudio Panizio, director al diviziei pentru tehnologie şi echipamente al Societá Italiana per Condotte d”acqua Spa, membră a AGI.
- B – Dl. Dirk Stevens dela SODEMAT.
- GER – un reprezentant din partea unei companii de construcţii.
Premiile vor fi anunţate jurnaliştilor din presa internaţională pe data de 13 ianuarie, pe parcursul Pre-INTERMAT Prestige, acordând evenimentului o anvergură internaţională. Premiile vor fi înmânate în prima zi a expoziţiei ( 16 aprilie, 2012).
Ofertare globală pentru clienţi internaţionali: marketing la nivel avansat
- Cele mai importante companii pe plan mondial vor participa la INTERMAT 2012
- Se estimează 200.000 de vizitatori
Aşteptările sunt că INTERMAT 2012 va atrage mai mult de 200.000 de vizitatori – prin comparaţie cu 1.500 de expozanţi şi aproximativ 185.000 de vizitatori în 2009 (inclusiv 33% din afara Franţei).
Campania de marketing pentru INTERMAT este în plin avânt. Echipa INTERMAT a călătorit în Japonia, Corea, China, Turcia şi Europa pentru a se întâlni cu clientela; şi călătoria în jurul lumii continuă! Toţi jucătorii importanţi din sectorul echipamentelor pentru construcţii sunt din nou dispuşi să-şi investească încrederea în INTERMAT iar următoarele companii şi-au confirmat deja prezenţa în 2012: Ammann, Bauer, Bobcat Doosan, Caterpillar, Case New Holland, Groupe Fayat, Haulotte Group, Hitachi, JCB, Komatsu, Liebherr, Loxam, Mecalac Ahlmann, Manivoc, Peri, Sandvik, Schwing Stetter, Solimec, Volvo, Wirtgen, Wacker Neuson şi mulţi alţii.
O gamă completă de servicii, acoperind toate domeniile de expertiză în construcţii: terasamente, componente/echipamente & accesorii, ridicare şi manipulare, betoane/schele de montaj/cofraje, găurire/sfredelire, drumuri, minerit şi cariere/procesarea materialelor/reciclare, transport, inginerie, servicii.
O ofertă a INTERMAT la Abu Dhabi: Intermat Middle East
O nouă platformă de afaceri pentru înalţi factori de decizie din sectorul construcţiilor
O zonă bogată în proiecte de infrastructură
Acum un eveniment anual pentru zona MENA
Prima ediţie a INTERMAT Middle East, expoziţie internaţională de utilaje, echipamente şi materiale pentru construcţii şi infrastructură, s-a desfăşurat la Abu Dhabi între 28 şi 30 Martie 2011, pe acelaşi amplasament ca şi „Arabian Construction week” (Săptămâna Arabă a Construcţiilor).
Evenimentul s-a adresat principalilor factori de decizie din sectorul construcţiilor şi a fost vizitat pe aproximativ 3200 de cumpărători şi lideri de opinie.
Prima editie a expoziţiei a fost apreciată in mod satisfăcător de către marea majoritate a expozanţilor care şi-au investit increderea în acest nou eveniment, expoziţia atrăgând astfel vizitatori de calibru înalt. Acest fapt a fost generat de prezenţa atât a numeroşi directori de companii din domeniul construcţiilor cât şi a reprezentanţi guvernamentali şi ai autorităţilor locale din zona transporturilor, porturilor şi aeroporturilor. Au luat parte la eveniment directori de proiecte, producători şi distribuitori de maşini şi utilaje, angrosişti şi importatori de vehicule şi materiale pentru construcţii. Vizitatori au venit din diferite ţări: Algeria, Arabia Saudita, Bahrain, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Iran, Kuweit, Liban, Maroc, Oman, Quatar, Turcia şa.
Multimedia: un site pentru Smartphone
Versiune Smartphone cu conexiune prin cod QR
Noul website INTERMAT oferă expozanţilor şi vizitatorilor toate informaţiile de care au nevoie pentru a-şi organiza participarea sau vizita la INTERMAT 2012.
Site-ul poate fi consultat pe un computer sau smartphone, într-o versiune dedicată. Gratie unui cod QR, identificabil prin camera foto a smartphone-ului, utilizatorul este direcţionat automat către versiunea mobilă a site-ului.
Bucureşti, 29 mai 2013. Lindab, liderul pieţei locale de ţiglă metalică, anunţă continuarea investiţiilor în România şi inaugurarea unei noi linii de...
În 2012 industria construcţiilor a reuşit să-şi păstreze un caracter, în principiu şi termeni reali, liniar (o scădere de numai 0.2%) Pe parcursul prim...