Democraţia nu a venit pentru România cu proiecte grandioase în nici un domeniu al industriei construcţiilor. Nici o clădire cu adevărat valoroasă nu a mai apărut pe harta, iar în sectorul energetic nici măcar o hidrocentrală nouă. De abia dacă mai sunt întreprinse lucrări de reabilitare pentru hidrocentralele existente. În acest context, istoria vine şi ne dă peste nas cu hidrocentrale vechi de zeci de ani care ne servesc şi astăzi, deşi şubrezite de timp.

Un astfel de exemplu este hidrocentrala de la Bicaz, care a schimbat complet faţa peisajului energetic din partea de est a României. Proiectul iniţial prevedea o mini-hidrocentrală rudimentară sub forma unui lac de acumulare, mărginit de un baraj de beton şi prevăzut cu o turbină hidroelectrică. Din păcate, acest plan era defectuos apa ar fi căzut de la o înălţime prea mică pentru a produce energie electrică semnificativă şi s-a renunţat la punerea în practică a proiectului.

Odată cu instaurarea regimului comunist s-a reluat planul de construcţie din nevoia urgentă de energie electrică. După măsurători şi studii care au durat un an, în 1950 s-a trecut la construcţia propriu-zisă a hidrocentralei.

Proiectul prevedea că în zonă se va construi un lac de acumulare cu o capacitate de 1 miliard de mc de apă, aşa încât în anii secetoşi regiunii de est să-i fie asigurat necesarul de apă în agricultură.

Hidrocentrală ridicată cu beton şi ciment produs la Bicaz

În 10 ani hidrocentrala de 127 metri înălţime şi 210.000 de kW a fost gata. Costul construcţiei era uriaş pentru România, având în vedere că se afla la câţiva ani distanţă de al II-lea Război Mondial, 11 miliarde de dolari erau puse în joc.

Lucrările au fost anevoioase: s-a deviat cursul Bistriţei pentru a se face săpături la 30 de metri adâncime şi pentru a se consolida rocile aflate la 10-20 de metri. Apele subterane au fost şi ele evacuate.

Pentru a asigura necesarul de materiale de construcţie regimul comunist a decis deschiderea unei Fabrici de Betoane şi a uneia de ciment “Congresul al XIX-lea al PCUS”. Măsura nu a fost inutilă dacă ne gândim că pentru construcţia barajului au fost folosiţi 1.65 mc de beton şi beton armat, iar pentru hidrocentrală o cantitate dublă. Utilajele folosite au fost date de ţările comuniste, astfel că am primit excavatoare sovietice şi autobasculante de la cehi.

Sistemul de lucru al hidrocentralei era în aşa fel gândit încât apa transportată pe galerie în centrala hidroelectrică prevăzută cu 6 turbine, ce avea o putere instantă de 210 kW. Apa folosită era apoi evacuată, iar prin acumulare a format lacul Pângăraţi.

Transformarea comunei Bicaz în oraş

Pe lângă sacrificiul financiar, hidrocentrala Bicaz a însemnat şi sacrificiu uman. Peste 20.000 de oameni au muncit la ridicarea sursei de energie, mulţi dintre ei nu de bunăvoie, ci forţaţi. Cu alte cuvinte, barajul era şi un mod de a scăpa de opozanţii politici. De exemplu, peste 2000 de constănţeni au fost aduşi în cele două lagăre de muncă forţată: Dodeni pentru săpături la baraj şi la terasamentul căii ferate dintre Piatra Neamţ şi Bicaz.

Pentru zona Bicazului construcţia hidrocentralei a avut un impact covârşitor. Practic odată cu barajul şi hidrocentrala s-a dezvoltat şi comuna Bicaz, ajungând la statutul de oraş. În 1959, la finalizarea lucrărilor numărul locuitorilor a crescut simţitor, astfel că a ajuns la 12.000 de persoane.

Au fost construite locuinţe, o bibliotecă, spital şi liceu. După revoluţie populaţia a scăzut, ajungând în 2004 la 8700 de locuitori. În zonă s-au creat locuri de muncă prin Fabrica de Ciment, care a produs şi peste 13.000 de tone de ciment. După 1990 producţia a scăzut dramatic, iar în 1998 Fabrica de Ciment a fost vândută grupului german Heidelberg Zement.

Un alt beneficiu adus zonei de construcţia hidrocentralei a fost modernizarea infrastructurii. S-a construit terasamentul căii ferate ce unea Piatra Neamţ de Bicaz şi s-a modernizat DN15 Bicaz – Vatra Dornei.

Modernizarea hidrocentralei cu banii de la BERD

Astăzi hidrocentrala de la Bicaz are nevoie de îmbunătăţiri dacă România vrea să se mai folosească de beneficiile aduse. Pentru că ţara nu dispune de fonduri de investiţii foarte mari, s-a apelat la ajutorul celor din Uniunea Europeană.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare s-a angajat că oferă un sprijin financiar în valoare de 85 milioane de euro societăţii Hidroelectrica pentru a îmbunătăţi starea a şase unităţi ale hidrocentralei. Practic se urmăreşte reabilitarea celor 13 unităţi în cascadă şi a capacităţii barajului.

Pentru a redeveni o zonă energetică de maximă importanţă în România, hidrocentrala are nevoie de tehnologii moderne pentru a funcţiona la capacitate maximă. Proiectul costă 110 milioane de euro, din care 77% este acoperit de BERD, iar restul de statul român. Prima tranşă de bani fiind de 50 milioane de euro.

Modernizarea de la Bicaz este cu atât mai importantă cu cât după Revoluţie puterea din hidrocentralele româneşti a scăzut dramatic. O comparaţie arată că în 1990 puterea ajungea la 5.500 de MW, iar în timp nu s-a mărit foarte mult, ci a ajuns abia la 6.430 de MW. Cu alte cuvinte abia 50% din potenţialul energetic este amenajat şi funcţionabil.

Raluca Borceanu