Craigellachie Bridge – podul de legătură
Chiar şi în termeni generali podul Craigellachie este mult mai mult decât un element de legătură între două loturi de teren; acesta este în fapt un arc impresionant, constituindu-se în expresia fascinată a măiestriei meşterilor constructori de acum câteva sute de ani. Podul din Scoţia este un important monument în domeniul construcţiilor civile şi se bucura de faima de a fi una dintre cele mai importante destinaţii din Scoţia. Deşi, atunci când este pomenită Scoţia tendinţa este a face referire în primul rând la Loch Ness şi la monstrul de la Loch Ness, ţara găzduieşte mult mai multe locuri care merită să fie văzute.
Podul a fost ridicat între 1812 şi 1814 şi se remarc să prin aceea c să materialul de construcţie folosit este fonta. Podul Craigellachie a fost proiectat de către Thomas Telford, un celebru inginer de construcţii civile al timpului său, care prin acest obiectiv a reuşit o lovitură de maestru. Podul deschide sub forma unui arc începând de la Craigellachie şi trasează o perspectivă spectaculoasă. Este unul dintre cele mai cunoscute poduri ce aliniază cu multe alte monumente cunoscute ale Scoţiei – castele, conace fortificate sau oraşe medievale.
Arhitectura podului este remarcabilă prin faptul că deschide un singur arc, proiectat în mod remarcabil de îngust. La vremea sa această caracteristică era destul de rară şi foarte inovativă. În 1960 podul a fost supus unei cercetări ştiinţifice. Astfel s-au putut determina caracteristicile speciale ale materialului folosit pentru construcţie, o fontă care prezintă rezistenţă deosebit de ridicată la întindere.
Aceasta trebuie să fi fost şi intenţia constructorului, altfel ar fi existat posibilitatea ca pilonii de piatră care susţin podul să fi cedat în timpul exploatării, iar podul nu ar fi putut susţine niciodată greutăţi mari. Prin urmare Telford a decis utilizarea unui material durabil şi foarte rezistent la tensiune. Într-un arc de pod obişnuit sarcinile acţionează în mod total diferit. Telford a fost cu siguranţă conştient de acest fapt, precum şi că în cazul obiectivului în discuţie ar fi necesară o rezistenţă specială. Acest lucru este în sine remarcabil deoarece, deşi la momentul respectiv existau cunoştinţe în acest domeniu, ele nu erau, în mod sigur disponibile într-o formă atât de elaborată.
De asemenea, a trebuit luată în considerare şi posibilitatea ca la o rezistenţă prea scăzuta podul să se îndoaie, unul dintre scenariile de criză cele mai grave, dacă ne gândim ca podul s-ar fi putut îndoi la câţiva metri deasupra apei în timp ce ar fi fost traversat de către numeroşi trecători. Pentru evitarea unor astfel de scenarii, Telford a fost nevoit să apeleze la un material de construcţii cu calităţi speciale.
Capetele podului sunt străjuite de către două turnuri. Acestea par medievale, sunt crenelate şi susţinute cu parapete, înălţimea fiecăruia dintre ele fiind de 15 metri.
Pana la încheierea lucrărilor de cercetare, în 1963, podul nu a putut fi folosit, însă o dată cu finalizarea măsurătorilor structurale, a fost deschis traficului auto până în 1972.
În prezent podul Craigellachie este considerat monument de clasa A, ceea ce îl situează în rândul monumentelor de importanţă naţională. Corpul Inginerilor Civili a desemnat podul ca „ piatră de hotar în construcţia de drumuri şi poduri.” Pe bună dreptate, pentru oricine ar avea ocazia să vadă podul în realitate; acesta este impozant şi fragil în acelaşi timp transmiţând o forţă greu de imaginat la structura cu care a fost ridicat.
Important este şi a nu se uita secolul în care a fost construit acest pod, ceea ce îl plasează fără doar şi poate în rândul pietrelor de hotar, dincolo de a fi doar un simplu element de tranzit.
Traducere: Ioana Giurgiuman
Sursa: http://www.nessieland.net/craigellachie-bridge-the-connecting-bridge/
