Utilaje Constructii                 | Buna, vizitator! [ Inregistrare | Autentificarerss  |  tw

Publica anunt

Bosch ia locul Nokia la Cluj: intenționează să construiască o nouă fabrică

| Companii | 15/10/2011

pic article 45

Compania Nokia a plecat de la Cluj, dar se pare că va fi rapid înlocuită de compania germană Bosch, care intenţionează să deschidă o nouă fabrică în România. Zvonurile circulau încă din primăvară, dar abia acum au început cu adevărat negocierile pentru construcţia clădirii. Se pare că aceasta va fi amplasată în parcul Tetarom.

În primăvară, reprezentanţii firmei germane au negociat cu guvernul României, posibilitatea construirii unei noi fabrici şi în ce măsură unele facilităţi fiscale ar fi oferite de statul român. Guvernul s-a angajat atunci că va face tot posibilul să reducă parte din costurile angajatorilor cu forţa de muncă. Oricum scăderea costurilor ar fi nesemnificativă, 3 procente, astfel că o companie ar plăti în loc de 44%, doar 41%. Compania germană nu era interesată în mare măsură de scăderea contribuţiilor, ci de locul unde ar putea construi nouă fabrică: Cluj sau Blaj.

Alegerea Clujului ca nouă locaţie este o decizie bună pentru oraşul transilvan şi mai ales pentru cei peste 2000 de oameni rămaşi fără loc de muncă în urma plecării companiei Nokia. Bosch promite un număr de 1000 de angajări imediat ce se va deschide noua fabrică.

Bosch extinde fabrica din Blaj

Deşi ar fi putut alege doar o fabrică nouă, Bosch a ales să mai construiască una şi la Blaj. Blajul avea deja reprezentanţă Bosch, dar compania germană a decis că extinderea centrului de producţie va fi de bun augur. În vara acestui an, Bosch a licitat pentru 7 hectare de teren din Blaj, aflate în imediata vecinătate a fabricii deja existente. Pentru pământ compania a plătit 1.2 milioane de euro, bani din care peste 300.000 s-au dus în buzunarele celor care deţineau pământurile. Construcţia noii fabrici va dura până în septembrie 2013, iar peste 300 de oameni vor fi angajaţi la noua linie de producţie.

Investiţia va ajunge până la 90 de milioane de euro, iar în planul iniţial sunt prevăzute două hale, una pentru produse cu profil termotehnic şi una pentru senzori auto.

Noua fabrica din Blaj ar însemna pentru municipiu mai mulți bani, dacă în momentul de faţă la consiliul local ajung 1 milion de euro, noile hale ar aduce peste 1 milion și jumătate de euro. Pe lângă banii pe care compania germană îi varsă inevitabil autorităţilor locale, Bosch mai duce şi faimă. Cunoscut pentru fabrică, Blajul devine un punct de atracţie şi pentru alţi investitori. În plus peste 40% din populaţie lucrează în industrie.

Aşteptări de 170 milioane de euro în 2011

Fabrica de acum, aparţinând grupului Bosch, a fost construită în 2007 şi a însemnat 30 de milioane de euro pentru compania germană. Cu peste 800 de angajaţi, firma a reuşit să crească cifra de afaceri de la an la an. Astfel, anul trecut cifra de afaceri a crescut cu 17 procente faţă de anul 2009. Creşterea a însemnat aproximativ 160 milioane de euro. O astfel de cifră a mai fost atinsă în 2008 când criza economică nu afectase toate sectoarele economice. Reprezentanţii firmei spun că cel mai bine a mers sectorul tehnologiei auto.

Revigorarea din 2010 a fost resimţită mai ales prin atelierele de service ale companiei germane. La finele lui 2010 peste 80 de ateliere Bosch erau deschise în România în peste 45 de oraşe. La finalul acestui an se doreşte deschiderea unor noi ateliere în România pentru a se ajunge la 100.

Totuşi, nu doar sectorul tehnologiei auto a fost unul de succes, ci şi sectoarele de scule electrice, care au înregistrat o creştere de 9%, termotehnica cu o creştere de aproximativ 7%. Toate aceste creşteri indică faptul că anul 2011 va aduce peste 6% în plus la cifra de afaceri faţă de anul trecut. Cu alte cuvinte grupul german se aşteaptă la peste 170 milioane de euro.

Şi la nivelul forţei de muncă Bosch înregistrează creşteri considerabile. Anul trecut numărul de angajaţi a ajuns la 1.100 de angajaţi în toate punctele de lucru: Bucureşti, Blaj şi Timişoara. Cele cinci centre deschise în patru oraşe sunt la Timişoara – centrul de comunicare, Blaj – fabrica Rexroth, Bucureşti – societatea de distribuţie BSH Electrocasnice şi la Sibiu – Compa.

Achiziţii de la furnizori români de 90 milioane de euro

În plus în 2010 compania germană a achiziţionat componente de la furnizorii români de peste 90 de milioane de euro. Pentru anul acesta sunt aşteptate achiziţii de componente de peste 100 de milioane de euro de la 55 de furnizori. Mai mult decât atât au fost identificaţi alţi 70 de furnizori care pot deveni furnizori Bosch.

Compania germană este susţinută şi de renumele pe care îl are, având în vedere că la nivel mondial este unul dintre principalii jucători în industria tehnicii industriale, tehnicii pentru clădiri şi pentru autovehicule. Per total numărul de angajaţi la nivel mondial depăşeşte 280.000, iar cifra de afaceri generată este de 47 miliarde de euro. Îmbucurător pentru compania germană este că şi această cifră este în creştere faţă de anul 2009.

Raluca Borceanu

Spaţiul virtual unde se desfăşoară conferinţa

| Companii, Expoziții | 13/10/2011

stand expozitie

Participarea la un târg nu este uşoară. Ea poate fi costisitoare atât financiar cât şi din punctul de vedere al timpului necesar pentru planificare. Cu toate acestea, se pot obţine recompense uriaşe dacă evenimentul este planificat ca la carte. Pentru a obţine maximum dintr-o prezenţă expoziţională, în primul rând trebuie anunţată participarea, aşa încât posibilii clienţi să ştie unde, cum şi când vă pot găsi.

Cea mai bună modalitate de a ţine legătura cu posibilii clienţi este prin intermediul Internetului. Conceperea unui site web sau folosirea unuia deja existent este primul pas. Apoi, crearea unei secţiuni speciale cu participarea la expoziţie în cadrul site-ului, care să fie în permanenţă actualizată.

Înainte de participarea propriu-zisă anunţaţi-vă publicul asupra a ceea ce se va întâmpla la standul, motivele pentru care ar trebui să vă viziteze standul, noutăţi despre produsele pe care intenţionaţi să le lansaţi. Totuşi, nu daţi toate detaliile. Este în interesul vostru să transmiteţi doar indicii şi nu să spulberaţi misterul.

Bonusuri pentru cei care urmăresc evenimentul pe Facebook

Chiar dacă expoziţia se încheie, nu abandonaţi site-ul. Publicaţi informaţii despre ceea ce s-a întâmplat acolo şi oferiţi posibilitatea vizitatorilor să interacţioneze cu dumneavoastră prin secţiuni de comentarii pe site. Acordaţi atenţie şi elementelor audiovizuale. Pozele, filmările sau fișierele audio stârnesc curiozitatea vizitatorilor site-ului.

Alternativa la fel de folositoare a site-ului este blogul. Avantajul adus de acest instrument este că puteţi fi aproape de vizitatori în timp real. Puteţi să ţineţi la curent publicul postând zilnic informaţii despre ceea ce se întâmplă în general la târg, actualizând cu materiale foto/video.

Pentru a ţine la curent clienţii, cea mai bună cale rămâne apelul la reţelele sociale; crearea unei pagini de Facebook cu menţiunea specială a evenimentului şi invitarea clienţilor să adere ca fani. Metoda este larg răspândită, dar o puteţi personaliza. De exemplu, aduceţi un beneficiu celor care devin fani: intrarea gratuită la târg, invitaţii speciale la conferinţe sau cupoane de reduceri la produsele expuse.

Update-uri cât mai frecvente şi serii de filmuleţe pe YouTube

Deschiderea unei pagini de Twitter este o altă metodă de a ţine aproape posibilii clienţi. Se pot posta update-uri în orice moment iar astfel cei care nu au putut fi prezenţi la târg, pot fi alături de expozanţi.

Postarea de comentarii pe alte bloguri sau site-uri care relaţionează cu produsele dumneavoastră sau cu firma poate fi o bună metodă de a susţine imaginea firmei prin asociere. Se întâmplă ca o companie mult mai cunoscută decât a dumneavoastră să fie o rampă de lansare pentru produsele pe care le oferiţi.

Cunoscând şi urmărind compania mai cunoscută cei interesaţi vor ajunge în contact cu firma dumneavoastră. Trebuie avut grijă să nu fie o publicitate agresivă, ci subtilă, astfel încât cititorilor să li se sugereze nu să li se impună.

În cele din urmă şi crearea unui cont de Youtube poate ajuta. Cum oamenii sunt mult mai interesaţi de imaginea video şi acordă o mai mare importanţă site-urilor cu renume, postarea de filmuleţe de la diferite demonstrații de produs ori interviuri ale staff-ul companiei pentru canalele media nu poate fi decât de bun augur. De asemenea se pot crea serii de filmuleţe, în care reprezentanţii să se adreseze direct potenţialilor clienţi.

Raluca Borceanu

Personalul de la standul expoziţional monumentul amabilităţii şi iscusinţei

| Companii, Expoziții | 19/09/2011

expozitii constructii

De cele mai multe ori participarea la un târg sau o expoziţie nu înseamnă doar plasarea produselor într-un stand expoziţional şi aşteptarea vizitatorilor mai mult sau mai puţin dispuşi a cumpăra. Participarea la un târg înseamnă interacţiunea directă cu posibili clienţi; de aceea este foarte important modul în care sunt selectaţi cei care vor sta la stand, ei fiind interfața dintre companie şi vizitatori.

Uneori un stand cu o arhitectură deosebită poate atrage un număr consistent de vizitatori, iar acest fapt obligă compania să le pună la dispoziţie vizitatorilor angajaţi competenţi, prezenţe agreabile, buni comunicatori şi cunoscători ai echipamentelor puse la dispoziţie. Pentru a se asigura ca personalul ce va fi prezent la târg a înţeles exact cerinţele orice companie va pune la dispoziție un training pentru angajaţi.

În urma acestuia, câteva aspecte vor rămâne clare în mintea viitorului agent prezent: buna cunoaştere a echipamentelor, produselor, materialelor expuse este obligatorie, aşa cum buna cunoaştere a calităţilor şi factorilor inovatori sunt plusuri pentru companie în condiţiile unei confruntării directe cu rivalii. Cunoaşterea profilului de client pe care compania îl caută este de asemenea o cerinţă importantă pentru un membru aflat la stand. Ştiindu-şi clientul, el poate adapta discursul aşa încât produsele oferite să pară exact ceea ce el caută.

Discursul decent şi o atitudine la fel, oferă membrilor standului imaginea unor posibili parteneri de afaceri serioşi, respectabili. Participarea la un eveniment expoziţional, înseamnă pentru companii posibilitatea de contractare a unor viitori parteneri din alte ţări, de aceea personalul prezent va cunoaşte cel puţin o limbă de circulaţie.

Abilitatea în conversaţii, dublată de motivare şi entuziasm sunt câteva cerinţe indispensabile agentului de la stand. Să nu uităm de coerenţă, capacitatea de a exprima clar cerinţele unui contract şi modalităţile de plată. Aici intervine o altă calitate necesară: spiritul de negociator.

Dintr-un portret al personalului ideal nu lipsesc nici: rezistenţa la efortul fizic ce nu trebuie neglijat, o călătorie de câteva ore sau statul în picioare cel puţin 8 ore pot duce la scăderea entuziasmului şi motivării personalului.

Răsplătirea personalului, calea cea mai bună spre motivare

Cel care trebuie să se asigure că nu există probleme la expoziţie este căpitanul de stand. Pe lângă activităţile de supraveghere, el este cel cunoaşte totul din acea expoziţie şi are răspunsul la orice întrebare venită din partea membrilor expoziţiei. El este cel care ia decizii pe moment, ca de exemplu în momentul în care traficul la standul companiei este scăzut, el poate trimite “spioni” dintre cei aflaţi la stand pentru a vedea ce fac ceilalţi expozanţi. De asemenea, el este sprijinul colegilor şi are un simţ al responsabilităţii demn de luat drept exemplu

Totuşi trebuie luat în considerare că personalul ideal nu există, iar pe lângă îndatoriri mai există şi nişte drepturi de care compania nu trebuie să uite. Aşa încât, pentru personal se pun la dispoziţie: apă, balsam de buze pentru doamne, analgezice, şerveţele umede şi chiar simpla informare a acestora cu privire la date de exemplu buletin meteo este o modalitate de a-i motiva. Pot fi luate în considerare şi activităţi precum mersul la teatru sau o plimbare pentru relaxarea echipei de la stand. Pentru a stimula spiritul competiţional, cei mai buni pot fi răsplătiţi cu premii, produse sau servicii.

Raluca Borceanu

Preturi inegalabile – din 15 septembrie in soseaua Chitila

| Companii, Materiale de construcții | 17/09/2011

Leroy Merlin, retailerul francez de bricolaj, si-a deschis portile joi, 15 septembrie, in cadrul centrului comercial Colosseum din soseaua Chitila. Leroy Merlin este unul dintre cei mai importanti actori pe piata mondiala a bricolajului. In Romania, Leroy Merlin promite preturi inegalabile si o mare varietate pentru toate gamele de produse de bricolaj.

Data de 15 septembrie marcheaza deschiderea primului magazin Leroy Merlin din Romania, cel de-al doilea lant european de bricolaj si al patrulea la nivel mondial. Primul magazin deschis in Romania, cu o suprafata comerciala de 16.500 m², ofera produse adaptate fiecarui stil si este organizat in jurul a patru universuri: bricolaj, constructii, decoratiuni, gradinarit. Cu preturi adaptate pietei din Romania si o mare diversitate de produse, Leroy Merlin vinde solutii de bricolaj, constructii, gradinarit, decoratiuni si amenajari interioare. Sub deviza “Preturi uimitoare pentru-o casa primitoare”, Leroy Merlin le ofera clientilor sai produse de bricolaj accesibile, astfel incat fiecare dintre cei care ii trec pragul sa isi poata permite o schimbare in casa.

Unul din beneficiile unice in Romania ale magazinului Leroy Merlin este categoria de preturi inegalabile, prezente in toate gamele de produse. Ele sunt, in medie, cu 20- 30% mai mici decat cele mai mici preturi de pe piata. Astfel, Leroy Merlin reinventeaza cu adevarat preturile mici. Leroy Merlin propune de asemenea serviciile necesare pentru ca fiecare sa-si poata realiza locuinta visurilor, cum ar fi livrare la domiciliu, finantare, montaj etc. Pentru confortul vizitatorilor, magazinul ofera servicii care fac vizita mai agreabila, cum ar fi spatiu de joaca pentru copii, bancomat, cafenea, librarie.
Leroy Merlin face parte din grupul francez Adeo, unul dintre cei jucatorii principali de pe piata mondiala a bricolajului. Cu toate ca este o companie internationala, magazinele Leroy Merlin sunt adaptate pietei locale si propun produse si servicii care intalnesc nevoile specific clientilor din acea tara. Leroy Merlin vine in ajutorul clientilor, indrumandu-i in desfasurarea propriilor proiecte. Indiferent de pricepere, dorinte si posibilitati, Leroy Merlin le ofera clientilor sai produsele potrivite. Experienta internationala si adaptarea locala sunt atuurile care fac din Leroy Merlin o prezenta semnificativa pe piata de bricolaj.

Leroy Merlin va marca deschiderea celui mai mare mall din Europa, the Colosseum. Colosseum va include, pe o suprafață totală de 190.000 m2, un mall cu 480 de magazine și un parc de retail autonom, deservite de peste 10.000 locuri de parcare gratuite. Terenul destinat noului proiect, cu o suprafață de peste 600.000 m2, se întinde de-a lungul Șoselei Chitila. Investiția totală, care depășește 350 milioane de euro, va crea peste 5.000 de locuri de munca. Experții imobiliari spun la unison că proiectul Colosseum va avea un impact major asupra zonei Chitila, ce va îmbunătăţi imaginea generală a acestei părţi a capitalei prin crearea unui spaţiu modern şi atrăgător.

ingrid.cherciu@bridgecommunication.ro

Construcţia gazoductului rusesc dusă la bun sfârşit de GSP România

| Companii, Infrastructură | 17/08/2011

GSP, Gazprom

Compania românească Grup Servicii Petroliere (GSP) a finalizat construcţia gazoductului submarin pentru Gazprom, Rusia. Conducta are 160 de km şi este situată în nord-estul Mării Negre, în partea de platformă continentală aparţinând Rusiei. Utilă este conducta pentru dezvoltarea regiunii numită Krasnodar şi de asemnea pentru Jocurile Olimpice de la Soci, care vor avea loc peste trei ani.

Încredinţată firmei româneşti, construcţia a început în 2010, iar instalarea nu a fost uşoară, locul de montare al gazoductului devenind o adevărată conglomeraţie de utilaje tehnologice. Astfel în zonă au fost mobilizate: GSP Big Foot şi C Master, două barje  specializate pe instalarea submarină de conducte, GSP Prince, navă de supraveghere şi pentru operaţiuni de scufundări, nave specializate pe papionaj, precum şi nava ce asigura schimbul echipajelor de lucru, GSP Phoenix.

Mobilizare de resurse umane şi tehnologice 

Complexitatea construcţiei a presupus trimiterea de roboţi submarini şi echipamente de scufundări speciale. Pe lângă “desfăşurarea de forţe” tehologice, nici resursele umane nu au fost de neglijat, întrucăt cu un an în urmă 3.127 de specialişti în lucrul pe mare au fost prezenţi în zonă zilnic. Un record pentru lucrările de acest tip, iar de remarcat că peste 70% dintre cei mobilizaţi zilnic au fost români, la care s-au adăugat  americani, englezi, spanioli, italieni, ruşi, olandezi şi chiar malaezieni.

GSP a contractat lucrarea în 2009, iar pentru lucrările de pe mare a primit 269 de milioane de dolari, preţ în care au fost incluse pe lâng1 instalarea propriu-zisă: inspecţia submarină, scufund1ri în saturaţie, dragaj, tragerea conductei pe uscat, testarea integrităţii şi rezistenţei la presiune, precum şi golirea conductei.

Construcţia conductei a necesitat 84.000 de tone de ţeavă, iar procesul de fabricaţie a fost comandat în totalitate de pe două nave tehnice, carea veau grijă să ţină sub observaţie procesul de sudare al ţevilor, calitatea îmbinărilor şi până la montarea pe fundul mării. Pentru că nu era timp de pierdut procesul de fabricaţie s-a desfăşurat într-un ritm alert, astfel că la fiecare nouă minute se realiza o îmbinare a ţevilor ce ajungeau până la 12 metri.

După fiecare procedură conducta era deplasată cu ajutorul unui utilaj pe role, ce o ducea pe la fiecare etapă de lucru. În fiecare zi se lansau în apă câte doi kilometri de conductă.

Gazoductul, “ajutorul” regiunii Kraznodar

Ruşii au văzut gazoductul, dincolo de un proiect de construcţii marine, un proiect de dezvoltare regională numit proiectul Dzhubga-Lazrevskoe-Soci. Intenţia a fost să tranforme oraşul Soci într-un important centru balneoclimateric. În acest context, era nevoie de resurse energetice importante, la fel ca pentru întreaga regiune Kraznodar văzută pe viitor ca un posibil loc de construcţie al centralelor termo-electrice. Conform planului Guvernului Rus ele ar trebui să funcţioneze începând de la anul. În medie gazoductul va oferi 3.8 miliarde metri cubi de gaze naturale.

Gazoductul este şi cel care face legătura între conducta intercontinentală de gaze cu Turcia. Aşa-numitul proiect Olympia va permite ca gazoductul construit de GSP să fie un liant între cele două ţări care s-au mai războit pe tema construcţiilor de conducte submarine. South Stream este ultimul proiect de conductă marină pentru care cele două ţări au purtat discuţii aprinse. Pentru gazoductul ce trebuia să traverseze Marea Neagră din Rusia şi până în Turcia.

Partea turcă nu vrea să acorde permisiunea pentru ca gazoductul să treacă prin apele sale teritoriale, decât dacă Rusia scade preţul lagaz. Invocând tot felul de lipsuri în documentaţie, Turcia ţine în şah Gazpromul. Presaţi de faptul că au încheiat o serie de înţelegeri cu Europa Vestică, Rusia nu ar fi avut ca soluţie decât să ofere turcilor reducerile cerute.

Nevoia stringentă a Rusiei de a trece gazoductul prin apele aparţinând Turciei vine şi din pricina neînţelegerilor pe care le are cu Ucraina, ţară cu care a avut divergenţe tot din cauza preţurilor. Ucraina a oprit de mai multe ori gazul din consuctele ce trec pe teritoriul său alimentând alte state europene: Bulgaria ori Slovacia.

GSP, compania de construcţii submarine se reinventează anual 

Grup Servicii Petroliere, compania ce a realizat gazoductul din proiectul Dzhubga-Lazrevskoe-Soci nu este nouă pe piaţă, ci activează în domeniul construcţiilor marine de aproximativ zece ani. Compania românească a încheiat contracte cu ambele state aflate în dispută. Astfel, a fost parte contractară pentru TPAO (Compania Naţională de Petrol şi Gaze a Turciei), Gazpromul Rusiei, operaţiuni de foraj pe coastele Turciei şi Bulgariei sau contractară a proiectului EMSA. Relaţii are GSP şi cu OMV românesc sau firma Shark.

La începuturi compania se ocupa doar cu transportul personalului pe platformele de foraj marin sau aprovizionarea echipajelor mobilizate pentru construcţii offshore. În 2010 au avut parte cea mai mare parte de investiţii, astfel că s-au plătit 85 de milioane de euro pentru o barjă ce s-a implicat apoi şi în proiectul finalizat pentru Gazprom BigFoot1. Firma de construcţii a crescut din 2004 când neavând fonduri pentru utilaje de ultimă generaţie a achiziţionat de la Petrom, platforme de foraj pe bază de credite de la BCR.

De atunci compania s-a implicat în numeroase proiecte regionale, iar în 2011 îşi propun să se extindă la nivel mondial pentru proiecte ce vizează construcţii pe domenii extrem de diversificate, aşa încât se vor ocupa şi de asistenţă medicală de urgenţă ori operaţiuni de depoluare a zonelor afectate de accidente, ba chiar de operaţiuni de salvare a echipajelor.

 Raluca Borceanu

Superlit România cucereşte piaţa europeană şi creşte producţia

| Companii, Construcții | 15/08/2011

Superlit, materiale de constructii

Firma românească Superlit este un exemplu pentru micii producători din ţară, dar şi pentru cei care preferă să importe decât să producă. A reuşit să fie exportator de conducte de polistier armat cu fibre de sticlă şi inserţie de nisip pe piaţa materialelor de construcţii în Uniunea Eurorpeană, conducte utilizate la transportul apei potabile şi a canalizărilor, canale de scurgere a apei sau canale de irigaţii. Rezultatul: anul acesta intenţionază să-şi crească producţia cu până la 400 kilometri pe an.

În prima fază fabrica Superlit, nu exista ca atare, ci existau două firme producătoare: Romet Buzău şi grupul turc Superlit, care încheind un parteneriat cu partea română deţinea pachetul majoritar de 60%. În scurt timp partea română a renunţat la acţiuni, iar Superlit a preluat întreaga firmă.

Într-un moment în care piaţa internă nu oferea perspective, Superlit România şi-a orientat atenţia către piaţa exterioară, având şi curajul dat de creşterile cifrei de afaceri de la aproximativ 4 miloane euro în 2009 la 6 milioane euro în 2010, până la 5 milioane de euro în primul trimestru al anului curent.

Reputaţia europeană aduce milioane de euro 

Nu foarte multă lume i-ar da credit unei firme din România, în încercarea ei de a se impune pe o piaţă atât de competitivă ca cea europeană. Totuşi, speculând o nişă a microhidrocentralelor ce ia amploare în Europa firma românească furnizează materiale de construcţii pentru mai multe state, după cum urmează: Norvegia cinci contracte, Grecia pentru microhidrocentrală sau Spania pentru sistemele de irigaţii.

Costurile de export nu sunt foarte convenabile pentru firma românească, dar sunt mai puţin resimţite când vine vorba despre veniturile aduse. De exemplu, proiectul în care este implicată în Spania este în valoare de 350 milioane de euro. Apoi, unul dintre obiectivele declarate ale Superlit este să-şi menţină contractele cu cele cinci state europene cu care operează deja exporturi. Pe lângă cele menţionate anterior, firma românească mai are contracte cu Ungaria şi Austria.

Piaţa europeană a instalaţiilor este suficient de mare, încât Superlit să-şi găsească loc în ţările pe care le vizează: Finlanda, Suedia, Cehia, Elveţia ori ţări balcanice: Albania, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru sau Kosovo.

Extinderea la nivel european a fost facilitată şi de permisiunea pe care firma-mama din Turcia a oferit-o. Superlit Turcia a fost de acord să lase spaţiul european firmei din România şi ea să acopere alte pieţe: Asia şi Africa.

Se pare că succesul unei firme ţine mai ales de reputaţia pe care şi-o face. Aşa s-a întămplt şi cu Superlit care deschizându-şi porţile afară a reuşit să şi le deschidă şi pe cele din România, unde infrastructura pentru apă nu este un domeniu foarte cunoscut. Cu toate acestea, un început timid în 2010 s-a văzut, când compania a livrat materiale pentru staţia de epurare din Brăila, parte a proiectului Instrumentul pentru Politici Structurale de Pre-Aderare (ISPA).

De asemenea s-a mai implicat în proiecte ce vizau sisteme de canalizare din Suceava şi Cluj-Napoca. Fondurile pentru fiecare dintre aceste proiecte a fost asigurat fie de firme germane în cazul primelor două, fie de POS Mediu. Mecanismul este foarte simplu, Superlit urmăreşte trendul pe piaţa construcţiilor de infrastructura de apă, aşteaptă liciatţiile diverselor firme pentru proiectele depuse, urmând ca apoi să contacteze firmele câştigătoare şi să încheie contracte. Ministerul le dă veşti liniştitoare. Pănă acum au fost depuse peste 200 de proiecte ce doresc fonduri de la POS  Mediu. Toate acestea însumează peste 5 miliarde euro.

Piaţa construcţiilor de microhidrocentrale româneşti în creştere

Segmentul de nişă pe care Superlit îl are în vedere este încă la început în România, astfel că sectorul  materiale de construcţii pentru microhidrocentrale poate fi controlat de firma.  În 2010 puţinele proiecte de acest tip au fost acoperite în proporţie de 80% de Superlit. Fie că a fost vorba despre microhidrocentrala din Suceava de la Brodina proiect de 2.5 milioane euro, cea din Sinaia, cea aflată în lucru la Caransebeş sau un proiect viitor adjudecat de firma de construcţii Hidroest la Vâlcea, Superlit a fost contractată pentru partea de conducte.

Anul acesta situaţia este şi mai îmbucurătoare pentru firma din Buzău fiindcă românii conştientizează din ce în ce mai mult importanţa folosirii energiei regenerabile. În aceste condiţii anul curent peste zece proiecte de microhidrocentrale sunt în lucru, la care Superlit furnizează materiale. Pentru firma producătoare anul în curs pare a fi cel mai bun de până acum şi se aşteaptă o cifră de afaceri de peste 10 milioane de euro.

Faptul că cifra de afaceri va creşte este rezultatul direct al faimei de care compania se bucură. Anul acesta între 2-5 mai a participat la Târgul şi Congresul APEI (Wasser Berlin Internaţional), târg unic în Uniunea Europeană la care au expus 35 de ţări şi au vizitat un număr impresionant de peste 20.000 de oameni interesaţi de noile thnologii în materie de infrastructura apei.

Raluca Borceanu

BASF: vânzări de 37,8 miliarde euro în primul semestru din 2011

| Companii, Materiale de construcții | 29/07/2011

materiale de constructii BASF

Vânzările producătorului de materiale de construcţii BASF au înregistrat o creştere de 19,4% în prima jumătate a anului, atingând valoarea de 37,8 miliarde euro, anunţă un comunicat al companiei.

Totodată, în aceeaşi perioadă EBIT înainte de cheltuieli excepţionale a înregistrat o creştere de 19,4% comparativ cu anul anterior.

După un start puternic la începutul anului, BASF şi-a consolidat rezultatele în al doilea trimestru. Vânzările au înregistrat un avans de 13,9%, până la 18,5 miliarde euro, în timp ce profitul EBIT (profit înainte de impozite și taxe) înainte de cheltuielile excepţionale a urcat cu 1,4%, până la 2,2 miliarde euro, în ciuda întreruperii producţiei de petrol din Libia. În cel de-al doilea trimestru al lui 2010, activităţile din Libia au adus un profit EBIT înainte de cheltuielile excepţionale de 280 milioane euro, crescând astfel profitul EBIT cu 16%.

Aşa cum era de aşteptat, comparativ cu creşterea susţinută din primele trei luni ale anului, ratele de creştere s-au normalizat în al doilea trimestru. Un rol important în această evoluţie l-au avut şi efectele negative ale cursului valutar (minus 6%), după primul trimestru al lui 2010, cauzate de un dolar slab.

Includerea companiei Cognis a contribuit semnificativ la creşterea vânzărilor. Pe segmentul Substanţelor Chimice, volumele de vânzări au înregistrat un avans de 5%. Datorită suspendării producţiei de petrol în Libia, veniturile din petrol şi gaze, înaintea taxelor, au fost mai mici, comparativ cu acelaşi trimestru al anului trecut.

“Există încă riscuri economice: ne preocupă în continuare evoluţia monedei euro, precum şi situaţia datoriilor cu care se confruntă unele ţări europene şi Statele Unite”, a declarat Dr. Kurt Bock, Preşedintele Board-ului Director al BASF SE. “Un alt factor de risc este şi preţul în continuare foarte ridicat al petrolului, care are efecte negative asupra marjelor în tot lanţul operaţional şi îi face pe unii clienţi să fie precauţi cu comenzile”, a adăugat Bock.

BASF estimează în continuare perspectivele economice ca fiind pozitive pentru a doua jumătate a anului și se aşteaptă la un ritm de creştere mai puţin dinamic, luând în considerare evoluţia de la finalul celui de-al doilea trimestru al anului.

Sursa: Bursa Constructiilor

Pagina 1 din 212

Urmareste-ne!